Persoane interesate

sâmbătă, 16 august 2014

Trenul a pornit iar gara invaluita de amintirile copilariei ramanea din ce in ce mai departe. Cu toate ca era sigura pe ea, se intreba din cand in cand in mintea ei daca a luat decizia corecta cand a ales sa plece, dar asta va afla in timp. In acelasi vagon cu ea au urcat doi adolescenti. A privit lung fata ce statea in fata ei. Ochii albastri, parul blond, lung, ce ii curgea pe umeri, privirea de copil.. In ochii adolescentei se citea fericirea si iubirea. Nu era o fericire trista, sau o iubire infantila..erau sentimente sincere pe care le traia alaturi de baiatul cu care pleca in calatorie. Uitandu-se din ce in ce mai mult la cei doi adolescenti isi vedea clar trecutul. Se vedea pe ea, la varsta de 15 ani.. Intr-adevar, este o varsta frageda, dar poate fi si varsta care da nastere celor mai sincere iubiri. L-a cunoscut la sfarsitul lunii februarie, nestiind ca va urma sa-l poarte alaturi de ea, in minte, pentru totdeauna. Odata cu inceperea primaverii incepusera si sufletul ei mic, de copil, sa simta ce e aceea iubire, sa cunoasca sentimentul adus de zilele in care te trezesti cu zambetul pe buze. A durat putin, dar a parut o vesnicie. Era precum o poveste, iar acum isi doreste sa nu se fi terminat niciodata.
Si-a sters lacrimile, a oftat si i-a privit cu drag pe cei doi adolescenti. A deschis jurnalul ce avea sa fie oglinda calatoriei sale: "Daca eu uit de mine, nu ma uita tu.". A inchis jurnalul, privind lung pe geamul trenului si sperand ca nu doar ea inca mai are amintiri vii despre acea poveste.

duminică, 9 februarie 2014

Ii placea sa stea pe banca, in gara orasului, cu jacheta verzuie pe ea, cu picioarele ghemuite si de cele mai multe ori cu o carte in mana. Era banca ei inca de cand era mica, inca de cand bunicul ei lucra acolo. O cunostea toata lumea. Privirea ei devenise una des intalnita. Venea acolo in fiecare zi. Uneori statea mai mult, alteori mai putin.

In gara visele nu se opreau niciodata. Veneau si plecau cu fiecare usa de vagon care se inchidea sau care se deschidea. Nu s-a oprit niciodata din sperat, si tocmai acesta este motivul pentru care si-a pierdut ani intregi pe aceeasi banca. Cand era mica, bunicul sau ii povestea de trenuri care merg saptamani intregi, care erau un mic hotel pe roti. Adora cand venea trenul de la Moscova. Din el coborau doamne aristocrate, cu caciuli de blana, saluri rosii de matase fina si manusi de catifea.

Stia ca intr-o zi avea sa plece si ea. Voia doar port-tigaretul mamei si un drum numai al sau. Nimeni sa nu-i spuna ce sa faca, incotro sa o apuce. Nu dorea o destinatie aleasa de cineva. Bunicul ei ii spusese sa merga sa vada toata lumea.

Intr-o zi de vineri, cand gara era mai aglomerata, s-a ridicat si a mers catre ghiseu.
-Care este primul tren care pleaca? a intrebat aproape fara sa isi dea seama.
-Primul care pleaca este spre Bucuresti, in cincisprezece minute.
-Perfect. Dati-mi un bilet.

A asezat biletele in buzunarul din spate de la blugi. A pornit spre linia trei. Cu mana libera a aruncat tigara din coltul gurii. Chiar daca nu o ajuta cu nimic, nu s-a lasat niciodata de fumat..cu toate ca bunicul ei mereu ii spunea ca "o domnisoara trebuie sa miroase a parfum delicat de primavara, nu a fum de tigara".

S-a urcat in tren, a gasit un loc langa geamul ce avea vedere la banca pe care-si petrecuse copilaria. Pe acea banca uitase carte cu povesti pe care i-o citise bunicul, cu foi ingalbenite si rupte de la cat au fost rasfoite. Isi pregatise un jurnal de calatorie..nu ii placea in mod deosebit sa scrie dar a vrut sa imortalizeze fiecare moment in cateva randuri. A scos jurnalul, si cu ochii in lacrimi a notat "Ma uit pe fereastra copilariei mele. Desi nu sunt diferente de temperatura, geamul se abureste..".