Cand unsprezece se face doisprezece

Se spune ca  înainte era altfel. A trecut o iarnă, martie şi  mai, şi vine iar decembrie. Începe să se audă foşnet de rochii de matase si ciocanitul tocurilor . Miroase iar a vin fiert şi a cozonac proaspăt. Privesc banca pe care obişnuiam să stam şi-mi amintesc de zâmbetul sau de la prima ninsoare. Ma uit în urmă, printr-un binoclu de porţelan, şi-i vad încheietura înmănuşată ţinând un port-ţigaret.Găsită a fost şi sticla de vin băută în Ajun de Crăciun, în faţa bradului. A rămas ascunsa in spatele unui dulap vechi . În poze vad prăjituri făcute-n casă de mâini de mama si un pachet de ţigări subţiri de domnişoară .Şi pozele urla că vor să vadă iar globuri de sticlă în pom şi bulgări de zăpadă răspândiţi în păr, să le cânte cineva la pian în Ajun de an nou şi să miroase iar a piersică dulce şi a prietenii strânse , mâini şi destine încrucişate. Şi apoi s-a schimbat o cifră , si nu va mai fi ca in Ajunul anului trecut . Caci unsprezece se face doisprezece , iar tu ai plecat de mult timp .

Catre Noul An !

Îmi pare rau ca nu am mai scris de ceva timp. Am alergat fara sa ma opresc şi fără sa  ma mai uit în oglindă. Acum ar trebui sa spun stop şi sa stau. Macar acum.
Sunt mai mult de 12 luni de cand am început să tot păşesc pe contrasens .In aceste luni am câştigat dar am şi pierdut, am învăţat să strig când am nevoie de ajutor şi să spun nu, când nu mai pot. Defapt , iarasi ma mint. La asta înca mai lucrez.

An nou, mai suflă, când o sa-ti vin in minte ceva linişte în jurul meu si in jurul celora ce au fost langa mine in toate aceste 12 luni . Şi aminteşte-mi drumul spre casa de fiecare dată când sunt inconjurata de ceata cea groasa . 

Ştiti, am uitat să mai simt şi să mă mai bucur, să zâmbesc şi să râd si eu din cand in cand , asa cum faceam inainte . Am obosit să încerc să mă prefac că totul e bine şi că melodia noastra încă se aude în mintea mea. Dar defapt , i-am si uitat versurile de cand ai tot inceput sa pui in ea noi strofe ale caror cuvinte nu pot sa le descifrez . Nimeni nu poate si nu va putea vreodata sa le descifreze si sa-ti inteleaga melodia vietii , melodia vietilor noastre . Nu prea mai am ce să-ti cer, decât să nu mă uiţi mâine şi să nu-mi furi marea şi zăpada, lucruri care-mi aduc aminte de tine . Crezi că ai putea să-mi aduci înapoi măcar o fărâmă mică din trecut? Tare linişte şi bine era. Astăzi, sunt atât de mulţi oameni în jurul meu… şi nici nu-i simt , nici nu stiu ce vor defapt de la mine sau ce vor sa faca din sufletul meu obosit . Înca ma intorc înspre dreapta să te rog sa-mi deschizi sticla de  Rosé de pe masa şi dau cu ochii de un zid de oameni care râd cu pofta şi trăiesc cu adevarat .

 Şi eu îmi amintesc că nu mai eşti aici de mult şi îmi răstorn geanta, poate am să găsesc ceva cu care să îmi deschid sticla de vin . Nu iţi mai spun prea multe, nu mai am ce , nu mai am de ce . Poate la anul ai să îţi aminteşti unde s-au împrăştiat destinele noastre şi-ai să incerci să le întorci din drum.

Am inceput cu-nceputul si am sfarsit in cuprinsul imbratisarilor tale. – Ionut Caragea

Dragostea este poezia simturilor. – Honore de Balzac

Un dram foarte mic de speranta este suficient pentru a cauza reaparitia dragostei. – Stendhal

Dragostea este o poveste straveche, dar care este totdeauna noua. – Heinrich Heine

Dragostea este misterul intre doi oameni, nu asemanarea dintre ei. – John Fowles
Dragostea se naste cu un suras, creste cu un sarut, si se termina cu o lacrima.
Dragostea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el. – Michelangelo Buonarotti

Un du'te-vino absurd !

Ai plecat de cinci minute. Ai plecat de o ora . Ai plecat de doua luni şi eu încă te mai văd cufundat în fotoliu, înconjurat de fum. Îţi ţii capul în palma şi cu ochii pierduti în gol asculţi ce se întâmplă în jurul tău. Ai fost strainul perfect. Ai venit ca o furtună, ai amestecat tot ce-ai putut, apoi ai plecat lasand usa sufletului meu deshisa .Ai zâmbit uşor şi ai dispărut, fără să zici unde pleci, de ce pleci şi când vii. Daca pâna atunci se auzisera doar inimile care începuseră iar să bată, într-o clipă s-a făcut linişte şi apoi a început să se auda iar vuietul vântului rece . Şi n-am ştiut nici de unde ai venit şi nici încotro ai plecat. Şi am aşteptat să vina vremea in care voi afla , refuzând să mai întreb ce se va mai întâmpla. Ai venit de doua luni. Ai venit de o ora . Ai venit de cinci minute. Data viitoare când pleci, te rog, anuntă.
Da , stiu . Ce du'te-vino absurd !

Invata sa simti , suflet hain !

Masa e plină . E plina de sticle de vin si de pachete de tigari goale , şi tu o vezi mai goală ca niciodată. Te strig in disperare si tu nu auzi . Te sarut si nici macar nu simti . Port parfumul de la tine si tu nu mai eşti în stare să tragi aer în piept. Du-te şi te culcă. S-a făcut demult tarziu în tine, suflet hain . S-au închis de prea mult timp portile la care poate ţi-ar fi plăcut să baţi cu toata puterea . Acum nu ai cum să te mai întorci, să prinzi în mână ce a fost şi să răsuceşti din nou sentimentele mele asa cum vrei tu. Si dacă o sa regreţi vreodata ceea ce ai facut e bine. Măcar te macină sufletul.

Dormi si lasă-ti toate vorbele să curgă . Poate dacă o sa le povesteşti celor din visele tale ce ţi se întâmplă ei o să inteleaga . Doar ei au timp să te mai creadă.

Acum iţi îngheaţă degetele pe piciorul unui pahar de vin alb, doar pentru că nu mai ai cu cine să ciocneşti. Uite! Ţi-am zâmbit de la canapeaua de langa cu paharul de vin in mana şi ai trecut fără să bagi de seamă.


Blestemat sa fii tu, om fără suflet! Tot orb să fii! Să oboseşti când alergi lângă un suflet străin şi să-ţi fie frică, dar nu de durere, ci de dor. Sper ca va veni buna zi cand vrei invata sa simti !

Mâine-i duminica . Am pregătit deja tot. Am tren la ora douăsprezece. Geanta e la uşa. Am luat aproape tot ce era al meu. O parte din sufletul meu o sa-l las în grija ta. E acea parte din suflet ce vrea sa mai ramana cu tine . Sa o adăposteşti tu de ploaie , de grindina si de ninsoare . Încă stau la canapeaua de langa intrarea in pub-ul in care obisnuiesti sa-ti pierzi timpul , asteptandu-te . Aşa fac în fiecare seara . Tu, evident, nu stii. Ar fi stupid sa-ţi cer ce nu poţi să-mi dai, să-ţi spun că plec dar defapt sa rămân, să-ţi zâmbesc, dar defapt să plâng in hohote . Aşa că îmi cer scuze.

Tot timpul am ales drumul cel mai lung si cel mai greu spre casă. Şi am sa o fac din nou. Am sa păşesc împotriva vântului. Să nu te superi şi nici sa nu iţi faci griji pentru mine. Probabil am sa cad şi tu ştii asta. Dar pot să mă ridic. Si te rog..să nu încerci să mă cauţi. Nu ştiu nici eu unde am să fiu.  Am stat prea mult timp într-un loc si-am amorţit. Şi chiar dacă nu pare, chiar ştiu să simt şi n-am inimă făcută din bucăţi de gheaţă. Aşa a fost să fiu, suflet rătăcitor.

Lasă ...o să-ţi fie mai bine fără mine şi poate şi mie fără tine.