Mâine-i duminica . Am pregătit deja tot. Am tren la ora douăsprezece. Geanta e la uşa. Am luat aproape tot ce era al meu. O parte din sufletul meu o sa-l las în grija ta. E acea parte din suflet ce vrea sa mai ramana cu tine . Sa o adăposteşti tu de ploaie , de grindina si de ninsoare . Încă stau la canapeaua de langa intrarea in pub-ul in care obisnuiesti sa-ti pierzi timpul , asteptandu-te . Aşa fac în fiecare seara . Tu, evident, nu stii. Ar fi stupid sa-ţi cer ce nu poţi să-mi dai, să-ţi spun că plec dar defapt sa rămân, să-ţi zâmbesc, dar defapt să plâng in hohote . Aşa că îmi cer scuze.

Tot timpul am ales drumul cel mai lung si cel mai greu spre casă. Şi am sa o fac din nou. Am sa păşesc împotriva vântului. Să nu te superi şi nici sa nu iţi faci griji pentru mine. Probabil am sa cad şi tu ştii asta. Dar pot să mă ridic. Si te rog..să nu încerci să mă cauţi. Nu ştiu nici eu unde am să fiu.  Am stat prea mult timp într-un loc si-am amorţit. Şi chiar dacă nu pare, chiar ştiu să simt şi n-am inimă făcută din bucăţi de gheaţă. Aşa a fost să fiu, suflet rătăcitor.

Lasă ...o să-ţi fie mai bine fără mine şi poate şi mie fără tine.